Cuvantul "REGRET"

          "Pareri de rau, pareri de rau...

Ecouri stinse apocrife,

Si totusi pline de ecou,

  Voi sunteti negrele tarife

       Pe care moartea le-afiseaza 

   În propriul meu cavou."           

 (Ion Minulescu)  

       Pareri de rau, pareri de rau...Regrete....De câte ori nu ne-am întâlnit cu ele de-a lungul vietii? De câte ori nu ne-am muscat pumnul si nu ne-a venit sa ne lovim de pereti din cauza unor decizii gresite? Si de câte ori nu am stat cu inima mica mica, strânsa cât un purice acolo undeva în noi....si ne durea...? Si cât de mult am fi vrut sa dam timpul înapoi, sa mutam munti, sa ne batem cu oricine numai sa putem schimba ceva ce nu mai poate fi schimbat niciodata....O decizie, un cuvânt, un gest, o fapta, un orgoliu, un principiu, un sentiment, un mod de a gândi...Te doare, te doare cu cât te gândesti mai mult, cu cât bucuria si siguranta resimtite atunci erau mai puternice, cu cât sperantele si asteptarile tale erau mai mari...cu cât inocenta ta era mai evidenta!
         Câte lucruri nu regretam în viata noastra...Si recunosc, sunt atât de multe lucruri pe care as fi dorit sa nu le fi facut, sa nu le fi rostit, sa nu le fi gândit macar....Lucruri care ma apasa, dar cu care m-am obisnuit deja si ca sa nu le uit, din când în când, zvâcnesc zgomotos si violent încât îmi tulbura fiinta întreaga...iar apoi se potolesc usor, revenind la greutatea obisnuita, la aceeasi stare latenta, amortita, jalnica. Pareri de rau, pareri de rau, de ce credeti ca aveti dreptul sa va înfingeti ghiara otravita în sufletu-mi naiv? Sa sfâsiati fara mila visele în care am crezut o data, principiile ce m-au motivat, încrederea în propria judecata? Cine v-a dat puterea sa-mi strgati în fata ca nu ma pot ierta? Eu......

          E usor sa te minti, sa spui ca totul e bine, ca asa o sa fie si în continuare. E usor sa nu te uiti la ranile din tine, sa le acoperi cu degetul si sa te prefaci ca nu exista ca si cum faptul ca tu refuzi sa le accepti le face sa dispara. Magie sau miracol? Minciuna! Cum spuneam anterior ele se razvratesc uneori pentru ca nu le bagam în seama, au nevoie de atentia noastra, dar atunci ca într-un acces de disperare ne napustim asupra lor cu amândoua mâinile ca sa le sufocam, sa le înabusim pâna nu preiau controlul. Cel mai rau e când ramânem singuri cu noi însine! Atunci le auzim cum zvâcnesc indignate, ca niste tobe funerare : "Bum! Bum! Bum!", urla ca un desert uscat în noi....Si trebuie sa le faci sa înceteze cât mai repede, asa ca alergi sa deschizi televizorul ca sa nu le mai auzi, radioul, calculatorul...suna un prieten, fa o gluma, bârfiti ceva...mai ai timp....Înca nu au preluat controlul! Acesta este tristul adevar pentru multi dintre noi dragilor: ne e frica sa ramânem singuri cu noi însine, sa privim înauntrul nostru, sa discutam cu noi! Si daca noi nu putem sta cu propria persoana, atunci cum vor putea ceilalti sa o faca? Pot? Cam greu.....Ce e de facut? Am gasit : nu aveai niste masti pe undeva? Mai multe? Perfect! Pe care o folosesti azi?  Hai sa discutam, sa povestim, sa râdem, sa comentam...de la masca la masca!
           Ce ma enerveaza la culme în toata povestea asta nu e faptul ca o data si o data toate regretele, ranile, durerile noatre vor deveni de nestapânit si ne vor arunca în cea mai neagra deprimare, pentru ca atunci când ajungi  la fundul prapastiei nu mai ai decât o optiune: sa te ridici si sa urci, sa o iei de la început cu lectia învatata (în cazul fericit în care durerea nu ne ucide la propriu). Ceea ce ma scoate din minti e ca lucrurile pe care le regretam acum cu atâta amaraciune sunt aceleasi pe care în urma cu putin timp le-am facut din toata inima, convinsi ca sunt bune, entuziasti si energici! Apoi : BUM, aflam ca nu a fost bine...si încep reprosurile : "ce a fost în capul meu? la ce ma gândeam? cum am putut crede ca...?" De ce? Nu e corect fata de noi, chiar daca am gresit, pentru ca ceva ce facem din convingerea ca asa e bine nu poate fi în totalitate rau (sau cel putin asa cred eu). Pâna la urma nu degeaba se spune : "tot raul spre bine"! Pentru ca de cele mai multe ori lucrurile mai putin bune, greselile ne fac sa  ne maturizam.

           Nu o sa mint, n-o sa va spun ca eu sunt total împacata cu mine si cât de bine e. Numai eu stiu de câte ori mi-a fost groaza sa privesc înauntrul meu sau înapoi în trecut. Nu exagerez când spun groaza, pentru eram terifiata si asa am înteles ca cel mai greu lucru este sa te ierti pe tine însuti tu, altfel iertarea celorlalti nu are nicio valoare! Rana ramâne acolo, creste si doare îngrozitor când o privesti, pe zi ce trece mai tare! Nu ma credeti? Atunci va propun sa stati putin de vorba cu voi, în fata oglinzii, singuri, fara masti, fara scuze, fara sa va ascundeti dupa deget! Ce spuneti? Va place ce ati descoperit de la suprafata tocmai pâna în adâncul sufletului vostru?